Tea ne aduce astăzi cartea „Douăzeci și cinci de ani în Provence” de Peter Mayle, un autor care a lucrat în publicitate până în 1975. În acel an, și-a abandonat biroul de pe Madison Avenue și a început să scrie. Stabilirea în Franța, împreună cu soția, i-a conferit materia primă de care avea nevoie. În prezent, opera lui Peter Mayle este tradusă în peste 20 de limbi. „Douăzeci și cinci de ani în Provence” este cartea care încheie ciclul cărților pe care autorul le-a scris despre Provence. Este p...
Nov 16, 2023•7 min•Season 1Ep. 42
Care este rolul visului în procesul de vindecare? Cum putem ajunge să avem control asupra viselor noastre? Ce înseamnă când visezi că zbori? Ne vorbește Dumnezeu prin vise? Invitata de astăzi a podcastului Intervievista este prof. univ. dr. Lavinia Bârlogeanu, cadru didactic la Facultatea de Psihologie din București, instituție în care predă antropologie culturală, filosofia educației și gestionarea traumelor și a emoției. Prof. univ. dr. Lavinia Bârlogeanu este psihoterapeut și specialist în te...
Nov 15, 2023•1 hr 31 min•Season 1Ep. 28
Te-ai întrebat vreodată ce parteneri atragem în funcție de energia pe care o manifestăm? Cât de importantă este arta de a-l asculta pe celălalt? Care sunt principalele pattern-uri cu care pornim în relații și cum le putem conștientiza? Invitata de astăzi a podcastului Astrolov este Roxana Marin, astrolog și PR. Din lumea publicității, Roxana ne va iniția în tainele lumii spirituale, în secretele din dimensiunea astrologică. Ea ne va arăta cum arată drumul spre feminitate și de ce este important ...
Nov 15, 2023•1 hr 20 min•Season 1Ep. 36
,,De ce a trebuit să se nască și el?” ,,Îl iubești mai mult pe el.” Sunt doar câteva fraze des întâlnite de către părinți. Cum putem gestiona gelozia între frați? De ce nu ne putem conecta la fel de ușor cu toți copiii? Invitata episodului de azi este Otilia Mantelers, psihoterapeut, specialist în parenting și în joc terapeutic cu copiii. Ea ne va vorbi astăzi despre principalele tehnici prin care putem gestiona gelozia, rivalitatea și frustrarea dintre frați, dar și momentele dificile din relaț...
Nov 14, 2023•1 hr 4 min•Season 1Ep. 20
Cum depășim situațiile competitive la job? Cum recunoști un lider în organizații? Cum să gestionezi autosuficiența leadership-ului? Care sunt noile paradigme în organizații? Invitatul de astăzi al podcastului Me, myself & my work este Adrian Stanciu, autor al cărții „Alternative. Idei de pus pe gânduri”, profesor de leadership și management cultural și consultant în organizații. El ne va spune care sunt cele mai importante modele vechi disfuncționale din organizații și cum le putem depăși. Î...
Nov 13, 2023•1 hr 1 min•Season 1Ep. 42
Pentru prima dată, una dintre cele mai importante voci ale secolului, Britney Spears, își spune povestea sinceră și asumată! În recenta autobiografie, „Femeia din mine”, tradusă și în limba română, Britney își pune cele mai adânci răni pe masă. Povestea ei este despre o copilărie traumatizantă, perioadă în care a simțit „multă vină și rușine”:„Istoria familiei mele abundă în tragedii.” Un caz real în care traumele copilăriei s-au perpetuat în toate relațiile pe care le-a avut, fiind nevoită să t...
Nov 13, 2023•10 min•Season 1Ep. 53
Oamenii vulnerabili sunt oamenii slabi? Cât de sănătos este să fii puternic și ce înseamnă cu adevărat acest fapt? De ce avem impresia că nu suntem suficient de buni și cum putem gestiona acest sentiment? Ce vrea să ne transmită vinovăția și cum ne putem împrieteni cu aceasta? Invitatul de astăzi al podcastului DilEMMA este Ștefan Popov, președintele Centrului de Cercetări Științifice în Psihologie licențiat și în Filosofie. El ne va arăta ce este „vinovăția sănătoasă” și de ce este aceasta un p...
Nov 10, 2023•1 hr 32 min•Season 1Ep. 45
Cum a fost experiența America Express pentru Laura Giurcanu și ce a schimbat în viața ei? Care sunt filmele și serialele pe care nu trebuie să le ratezi? Cum gestionezi hate-ul venit din mediul online? Invitata de astăzi a podcastului Urban Flex este Laura Giurcanu, una dintre concurentele de la emisiunea „America Express”. Este fotomodel, influencer și vlogger. În trecut, a practicat, ani de zile, sport de performanță. În acest episod, descoperă o nouă dimensiune a statutului de a fi influencer...
Nov 09, 2023•1 hr 12 min•Season 1Ep. 42
Într-o nouă ediție a podcastului BiblioTea, Tea ne aduce trei cărți scrise de Charles Bukowski: „Cea mai frumoasă femeie din oraș și alte povestiri”, „Dragoste la 17,50$” și un titlu apărut postum, „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul”. Recunoscut pentru stilul său inconfundabil și brutal de sincer, Charles Bukowski este considerat unul dintre cei mai influenți scriitori americani ai secolului al XX-lea. Alături de proză, Bukowski a așezat și poezia, scriind mii și publicând ...
Nov 09, 2023•8 min•Season 1Ep. 41
Cum poți obține claritate în luarea deciziilor în viață? Cum gestionăm relațiile cu oamenii toxici? Care sunt principalele reguli pentru o minte de succes? Care este rolul intuiției în luarea deciziilor? Invitata de astăzi a podcastului Intervievista este un expert în științe cognitive, dr. neurolog Ana Nișcoveanu. Acest episod este o ediție de colecție, cu un expert în neuroștiințe cognitive, acreditat și recunoscut de Universitatea Isabel din Spania. Invitata ne va arăta cum putem depăși frica...
Nov 08, 2023•1 hr 14 min•Season 1Ep. 27
Cum gestionezi o despărțire, chiar și în cazul relațiilor karmice? Care sunt tehnicile în gestionarea și vindecarea traumei? Ne influențează vârsta destinul în numerologie? Invitatul de astăzi al podcastului Astrolov este Romeo Popescu, numerolog și autor. El ne va arăta cum putem gestiona informațiile pe care nu le putem integra într-un moment anume și care sunt perioadele evolutive din viața unui om. În acest episod, descoperă cum putem spune „Adio!” în mod conștient.
Nov 08, 2023•1 hr 9 min•Season 1Ep. 35
Alimentația copiilor a devenit o adevărată provocare pentru părinți. Într-o societate în care rata obezității la copii este alarmantă, iar alimentele hiper-procesate reprezintă o tentație zilnică, cum ne putem învăța copiii să adopte o alimentație sănătoasă? Invitata episodului de azi este dr. Irina Mischie, specialist în Medicina de familie, consilier Metabolic Balance (un program pentru echilibrarea metabolismului și controlul greutății corporale). Dr. Irina Mischie ne împărtășește astăzi care...
Nov 07, 2023•1 hr 5 min•Season 1Ep. 19
Cum putem gestiona mâncatul emoțional la job? De câte ori trebuie să mestecăm mâncarea? Care sunt capcanele mâncării comandate? Cum ne poate influența sărirea unor mese importante, precum micul dejun? Invitata de astăzi a podcastului Me, myself & my work este Cristina Toma, consilier în nutriție terapeutică. Ea ne va arăta care sunt dezavantajele deciziei de a ne opri, în drum spre birou, în fața unei patiserii. De asemenea, vom afla cum ne influențează stresul valoarea a ceea ce mâncăm. Înt...
Nov 06, 2023•58 min•Season 1Ep. 41
Într-un nou episod al podcastului Istoria pe răzătoare, descoperă adevărata și trista realitate din spatele poveștii nemuritoare „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Cine a fost Albă ca Zăpada și câtă realitate se ascunde în spatele poveștii pe care au cules-o Frații Grimm? De asemenea, află detalii din culisele noii versiuni a poveștii. Conform declarațiilor actriței care o joacă pe mama vitregă, în interviul din „Entertainment Weekly”, „Albă ca Zăpada nu va fi salvată de prinț și ea va fi cea...
Nov 06, 2023•4 min•Season 1Ep. 52
La un moment dat, sigur ți-ai pus una dintre aceste întrebări. Ce ar trebui să aruncăm din garderobă de dragul modei? Care sunt principalele greșeli pe care le facem atunci când ne construim o ținută? Ce n-ar trebui să lipsească din garderoba unui bărbat sau a unei femei? Trebuie să dispunem de bugete mari pentru a fi la modă? Invitata de astăzi a podcastului DilEMMA este Domnica Mărgescu, director al revistei „Elle” de 20 de ani, antreprenor, soție și mamă, una dintre cele mai rafinate prezențe...
Nov 03, 2023•1 hr 9 min•Season 1Ep. 44
„Eu nu aveam nevoie de Oscar. Eu aveam nevoie doar de încă o zi.” Ascultă acest episod și descoperă adevărata poveste a lui Matthew Perry, dincolo de lumina reflectoarelor și de personajul Chandler Bing: „Îmi este teamă de propria minte… Mintea mea este hotărâtă să mă ucidă.” Matthew își pune pe masă cele mai adânci răni și cele mai vulnerabile momente ale vieții, într-o carte-confesiune. Viața lui Matthew a devenit, odată cu rana abandonului, depresia, anxietatea și dependența, o întreagă luptă...
Nov 02, 2023•10 min•Season 1Ep. 51
Care sunt filmele și serialele anului 2023 pe care să le urmărești în sezonul rece? Cum s-a născut ideea filmului „Libertatea” din cinematografe? Ce se ascunde în spatele hate-ului de pe rețelele sociale? Invitatul de astăzi al podcastului Urban Flex este Tudor Giurgiu, regizor și producător român de film. Primul său lung metraj a fost „Legături bolnăvicioase”. Tudor Giurgiu și-a creat propria companie independentă de producție de film, Librafilm, și a inițiat Festivalul Internațional de Film Tr...
Nov 02, 2023•1 hr 24 min•Season 1Ep. 41
Tea ne aduce astăzi cartea „Librăreasa din Paris” de Kerri Maher, bestseller USA Today și Indie în 2022, inclus pe lista celor mai bune romane istorice din 2022 în Southern Bookseller Review, prezent în topul Reader’s Digest al Celor mai bune cărți scrise de femei în 2022 și un roman tradus în peste 15 țări. Povestea cărții se bazează pe evenimentele petrecute în Paris, în 1919, unde o tânără americană deschide o mică librărie de limbă engleză. Fără să știe, acest gest îi schimbă întreaga viață,...
Nov 02, 2023•6 min•Season 1Ep. 40
Care sunt cele mai mari frici ale Liei Bugnar? Este Lia Bugnar dramaturgă de 1 milion de euro? Cum a ajuns actrița să-și cumpere o casă din scris? Se poate face educație în România prin seriale TV? Invitata de astăzi a podcastului Intervievista este Lia Bugnar, dramaturgă și actriță de succes din România. Invitata ne va arăta de ce ne sunt date eșecurile în viață și cum ajung să facă, televiziunile și ziarele din România, un „mare deserviciu spectatorului”. De asemenea, într-un episod-confesiune...
Nov 01, 2023•1 hr 41 min•Season 1Ep. 26
Te vezi prin ochii lor sau prin ochii tăi? Ești prieten cu timpul tău? Cum se manifestă acceptarea de sine? Într-un nou episod al podcastului Astrolov, Sorana Cancel, licențiată în psihologie și inițiată în Astrologie, ne va arăta care este rolul timpului în procesele de maturizare și de transformare. De asemenea, invitata ne va arăta cum putem integra lecțiile lui Saturn în Pești și cum poți privi depresia, ca șansă, pe calea spre vindecare. Descoperă rolul lui Pluto în drumul tău către descope...
Nov 01, 2023•1 hr 3 min•Season 1Ep. 34
Cum gestionăm victimizarea și fuga de responsabilitate la job? Care este situația balanței work-life în România și cum putem gestiona stresul? Cum putem redefini calitatea vieții? Într-un nou episod al podcastului Me, myself & my work, discutăm cu Georgeta Dendrino, managing partner, director, mentor și coach. Invitata ne va arăta care sunt pașii pe care ar trebui să-i facem pentru a ieși din starea constantă de victimizare. Descoperă factorii care influențează calitatea vieții românilor și ...
Oct 30, 2023•1 hr 6 min•Season 1Ep. 40
Acum 8 ani, pe 30 octombrie 2015, clubul Colectiv din București a devenit „un colț de infern”. Timp de 153 de secunde, iadul s-a dezlănțuit pe pământ, în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity. 185 de persoane au fost rănite, iar numărul morților a ajuns la 65. Tragedia de la Colectiv este cel mai grav eveniment din România postdecembristă, depășindu-l pe cel de la Balotești. Descoperă un episod care îți spune povestea unei tragedii pe care nu trebuie să o uităm, pe baza mărturiilor Al...
Oct 30, 2023•6 min•Season 1Ep. 50
La un moment dat, sigur ți-ai pus una dintre aceste întrebări. Cum punem problema banilor într-un cuplu, astfel încât să nu dăm dovadă de aroganță și superioritate? Care sunt principalele greșeli pe care le facem în relația intimă pe care o avem cu banii pe care îi câștigăm? Cât de conectată este evoluția noastră interioară de relația pe care o avem cu banii? Invitata de astăzi a podcastului DilEMMA este Alina Andriuță, consultant de business, creator de programe de dezvoltare personală și ghid ...
Oct 27, 2023•1 hr 42 min•Season 1Ep. 43
Ce ne învață animalele despre prietenie? Ce ar trebui să știi dacă vrei să faci cadou un animal? Când ar fi timpul să-ți duci câinele la dresaj? Care sunt cele mai fascinante filme cu câini pe care le-ai putea viziona sezonul acesta? Invitații de astăzi ai podcastului Urban Flex sunt Răzvan Băicoieanu și Buddy, partenerii care au furat inimile urmăritorilor de pe rețelele sociale. Buddy, câinele îndrăgit pe TikTok, impresionează prin inteligența de care dă dovadă în filmulețele postate de camara...
Oct 26, 2023•1 hr 5 min•Season 1Ep. 40
Tea ne aduce astăzi cartea „Sălbaticul” de Guillermo Arriaga, cel mai ambițios roman al scriitorului. Poate îl cunoașteți pentru contribuțiile cinematografice în: „Babel”, „21 grams”, „Los amores perros” sau „Burning Plain”. Autorul pleacă de la premisa că „obligația unui romancier este de a descoperi sensul morții pentru a celebra viața”. Povestea pe care se bazează cartea pleacă de la două fire: cel al lui Juan Guillermo, un adolescent mexican care își pierde, în decurs de câteva luni, întreag...
Oct 26, 2023•7 min•Season 1Ep. 39
Cum putem să construim o relație sănătoasă cu furia? Cum ajungem să cărăm bagajul furiei dintr-o relație într-alta? Cât de toxic este faptul de a căuta validare constantă în societate? Ce se ascunde în spatele furiei? Ca să înțelegi furia unui om, trebuie să-i cunoști istoria. Invitata de astăzi a podcastului Intervievista este Adela Moldovan, doctor în psihologie și autoarea singurei cărți despre furie din România, „Față în față cu furia”. Alături de invitata acestui episod, descoperă care sunt...
Oct 25, 2023•1 hr 39 min•Season 1Ep. 25
De ce este bine să învățăm să știm când să renunțăm? Care sunt tehnicile prin care ne putem armoniza mai bine cu noi înșine? Este zona de confort, povestea ta de viață? Cum putem gestiona eficient situațiile neprevăzute? Invitata de astăzi a podcastului Astrolov este Ruxandra Grancea, psiholog și astrolog. Ea ne va arăta cum putem înțelege mai bine lumea cu ajutorul Astrologiei și cum ne putem echilibra cu ajutorul Axelor din Zodiac. Descoperă cum te poate ajuta Călătoria Eroului în procesul de ...
Oct 25, 2023•1 hr 19 min•Season 1Ep. 33
Care este rolul limitelor sănătoase în evoluția copilului și cum putem gestiona comportamentul și reacțiile lui? Cum își poți învăța copilul să fie perseverent și să-și însușească un spor mai mare în gestionarea temelor de acasă? Cum gestionăm comportamentul copiilor, în funcție de tipologia fiecăruia? Invitata episodului de azi, Andreea Răvaș, este director educațional la Școala Helikon. Cu o experiență de 20 de ani ca învățătoare, Andreea a fost și educatoare. Alături de invitata noastră și de...
Oct 24, 2023•1 hr 9 min•Season 1Ep. 18
Ce facem în momentul în care un angajat intră în depresie? Cum recunoști comportamentele toxice la locul de muncă? Care sunt principalele erori în politicile de recrutare? Într-un nou episod al podcastului Me, myself & my work, discutăm cu dr. Ion Duvac, fondator al Academiei Psychological Profiler, primul centru de formare profesională inițială și continuă pentru specialiștii din domeniul psihologiei și al științelor conexe. Invitatul ne va prezenta care sunt cei 3 piloni ai stimei de sine ...
Oct 23, 2023•1 hr 23 min•Season 1Ep. 39
Dacă te-ai afla la limita subzistenței, ți-ai vinde copiii? Într-un nou episod al podcastului Istoria pe răzătoare, descoperă povestea șocantă din spatele unei fotografii celebre care a făcut înconjurul lumii. În America secolului al XX-lea, 5 copii sunt vânduți pentru o sumă de 2$. Pe baza acestei fotografii, s-a scris și o carte. Autoarea ei este Kristina McMorris, iar cartea se intitulează „Vânduți într-o zi de luni”.
Oct 23, 2023•4 min•Season 1Ep. 49