25. VIRTUTEA BANALITĂȚII

Omul a fost mereu bîntuit de strigoiul antropocentrismului, și de unul teribil de radical. Însă la baza deformării sale existențiale șade tolănit un mit seducător, mitul excepționalismului rasei umane. Anume că omul este măsura tuturor lucrurilor, e buricul pămîntului, centrul universului și alte asemenea snoave. Atît religia cît și știința au elevat omul într-o poziție precară, l-au îmbătat cu ambrozia unicității și nectarul vanității. Dar această obsesie cu noi înșine acutizează alienarea. Pentru că nu sîntem nici unici, nici speciali. Din contră, sîntem chiar banali. Dintre care cel dintîi, recunosc, sînt chiar eu. Dar vestea bună e că Dumnezeu ne iubește nu pentru că sîntem speciali sau extraordinari. Ne iubește pentru că sîntem banali. Amin?