Salut sunt Cristina oțel, trainer, Live designer, coș și antreprenor și ajut femeile să se elibereze din strâmtoarea vieții care le-a rămas mică și să-și creeze una care să le vină ca turnată. Pauza de bine e un podcast de live designer în care te invit să te întâlnești cu tine, să-ți antrenezi mai în setul de creștere, să te împrietenești cu emoțiile tale, să-ți amplifici starea de bine și să-ți
îmbunătățești obiceiurile. Împreună cu invitații mei, te echipăm cu ideile și instrumentele de care ai nevoie ca să-ți crești încrederea în tine, să-ți transformi viața de la interior spre exterior și să atingi succesul, așa cum arată el pentru tine. La mulți ani, să ai un 2024 senzaționali și să te surprindă următoarele 12 luni în cele mai faine moduri, recunosc tare bine, ne-a prins vacanța de 3 săptămâni, dar în același timp mă bucur că ne reluăm pauzele de
bine împreună. Când am stabilit calendarul episoadelor din primele luni ale anului, mi-am dorit ca tu să găsești inspirația aici, care să te ajute să te așezi în 2024, cu și mai multă nțelepciune și prezență, așa că primul episod E dedicat unui mecanism de adaptare care poate îți este familiar și ție. Supra performanța. Invitata mea e tot, căci transformațional și mă bucur tare că am purtat conversația asta. Așa autentică, vulnerabilă, cu toate cărțile pe față.
Oana încurajează femeile să strălucească în cariera lor, le ajută să crească și să dezvolte niște cariere înfloritoare, cu autenticitate, cu curaj și cu încredere. Și pentru asta pune la bătaie toată experiența ei de peste 15 ani, atât în mediul antreprenoriala cât și în cel corporate pornind de la povestea oanei. Am vorbit cu ea despre supra performanță, de ce apare cum o recunoaștem c? Întrebări să ne punem când se activează și cum îi liniștim pornirile cu ghilimelele de
rigoare. Dacă ești gata, hai să începem. Bine ai venit oana și la mulți ani, cred că în ianuarie încă e OK să ne spunem la mulți ani până la final de lună nu știu, dar se simte bine să-ți spun la mulți ani și să îți urez să ai un 2024 care să îți depășească ce ți-ai propus tu. Mulțumesc, Cristina, bine te-am găsit, mă bucur să fiu pentru
prima oară în pauza de bine. La mulți ani și ție și tuturor celor care ne ascultă și într-adevăr, 2024 să fie pentru fiecare așa cum își dorește sau mai bine. Uite dacă tot am adus în discuție chestia asta cu să fie așa cum vrem noi sau și mai bine. Mă gândesc că poate în mintea unor oameni se face imediat conexiunea cu a atinge rezultate cu a performa și vreau să ne aruncăm direct în ape adânci oana.
Ne aruncăm singuri. Și să te invit să ne împărtășești ce simți tu aici și acum, despre experiența ta, cu supra performanța sau cu over performing ul care sunt nu știu capitolele din povestea ta care te-au făcut ca în momentul în care am vorbit despre subiectul conversației noastre, să zici, uite eu despre asta vreau să vorbesc pentru că am traversat niște lucruri și am învățat niște. Chestii pe care vreau să le dau mai departe. Da ceea ce m-a făcut, adică să vorbesc, să vreau să vorbesc.
Despre asta este exact sentimentul că supra performanța m-a lăsat obosită, epuizată în burnout și sentimentul acela că, indiferent ce aș fi făcut, nu era niciodată suficient de bine pentru pentru mine, de fapt. Deci, cumva din toată experiența mea, mi-am dat seama cumva abia anul acesta, la 39 de ani mi-am dat seama că, practic, viața mea s-a scris.
Cu supra performanță și cu mult drag și că în loc să fie ușor sau că nu mi-am dat eu voie niciodată să fie ușor, pentru că de ce să fie ușor când poate să fie greu, nu și dacă. E ușor poate să facă oricine poate să facă.
Oricine, bineînțeles, deci, așa cum ziceam, mi-am dat seama recent că povestea mea este scrisă cu supra performanță și dacă până acum cineva mi-ar fi spus, asta nu l-aș fi crezut, ba chiar bine așa să râd când mă gândesc la un exercițiu pe care îl un workshop pe care l-am făcut acum câțiva ani. Un corporate ca și prim rol de manager pe care îl aveam. Am făcut un workshop de ele să ai și mi-a ieșit acolo foarte
puternic. Perfecționismul la 10 din 10 și eu credeam că e un lucru bun, adică eram așa și sunt perfecționistă, e foarte bine, nu nu reușeam să înțeleg umbra și de ce mi se spunea și de ce apărea în tendințele alea. Parcă este prea agresiv pe roșu și de ce nu e bine, chiar și în 2019, că atunci se întâmplă asta, nu eram capabilă să văd că ceva acolo trece. Un pic de o limită și că da și perform performanța în sine este bună antică, nu spune nimeni.
Performanța este o calitate evident, fiecare ne dorim să punem acolo în lume niște lucruri bune care au ieșit din mânuțele noastre din mintea noastră. Însă când se depășește o limită, deja trecem în altă parte și este foarte greu de văzut. Dar cum spuneam abia recent mi-am dat seama de asta și mi-a permis să-mi analizez așa un pic experiențele și să mă văd încă de când eram copil la școală și 10 RON era un mast. Adică nu știu dacă eu nu-mi amintesc să mă fi comparat vreodată.
Părinții mei cu alții sau să-mi fi făcut de rușine dacă iau o altă notă decât 10, adică LITERALLY, nu-mi amintesc, însă îmi amintesc puternic de faptul că dacă luam nota 9 sau chiar 9 50 era acolo, băi, ne-am luat 10 și eu am fost pedepsiþi. Singur nu. Mă pedepseam singură? Ce să mai vorbesc de 8, adică dacă luăm 8, era o tragedie plângeam îmi era rușine să spun lucrul ăsta, deci nu îmi dau seama de unde vine, dar încă de pe atunci era și apoi la
facultate. De exemplu, eu am fost generația care a prins să dea și capacitate și bacalaureat și admiterea la facultate. Le-am dat pe toate și nu am dat admitere la o facultate, pentru că, bineînțeles, o să pic nu, adică nu se poate să iau un examen, așa că m-am înscris la ase la cam toate facultățile care nu știu, îmi sună mie bine și sunau ca ceva ce aș putea să fac în viața asta?
Cred că au fost vreo 6 la număr, deci am dat 6 examene, glumesc și după fiecare examen eram convinsă că o să pic, că eu nu o să intru la nici o facultate. Mă vedeam deja pe drumuri, a nimănui și cu rușinea Aia Mare, că Uite oana săraca n-a intrat la facultate. Bineînțeles că am intrat la toate cu note între 9 50 și 10 nota de admitere la toate facultățile și apoi dă ioan ul și Hotărăște-te la care rămâi. Ți-ai mai dat ceva în plus de lucru?
Și apoi a urmat așa o fază de rebeliune, în timp ce toți colegii mei de facultate știi începe atunci ca și studenți. Se angajeze în general prin corporații și să-și înceapă drumul standard tradițional. Eu atunci am făcut altceva și cu un grup de prieteni să zic am pus bazele unei reviste online de muzică metal, unde am învățat singură să fac recenzii de
albume de concerte ușor ușor. După Aia am început să iau interviuri formațiilor care veneau în România sau mă duceam eu la festivaluri în dinafară și eram acreditate și în interviuri, munca pe care am depus o atunci să documentez orice cronică pe care o scriam sau orice interviu pe care îl făceam. Cred că mă documentam, nu știu cu săptămânile, pentru că ideea să pun o întrebare greșită sau
să mă fac de râs. Era ceva inimaginabil, deci n-aș fi putut trăi cu asta și apoi am continuat așa cu am trecut cu același grup de prieteni la organiza concerte. Tot așa cu formații de metal și din nou mă văd, mă văd așa ca picătura chinezească, care tot stresa pe toți colegii, dar asta nu e bine, dar asta nu ați făcut, dar știi dorința era de a oferi, bineînțeles, invitaților noștri și.
Publicului, o experiență magnifică, numai că ceea ce și chen nu este nimic greșit în asta, dar atenția la cele mai mici detalii cum va de la mine pornea, adică ceilalți erau ok și să știi let IT slide pe anumite care nu erau esențiale gândești niciodată. Vreunul dintre noi nu a făcut rabat la securitate sau mai știu ce însă știi dacă îți puneau pe liderul de caterincă vor ciocolățele rotunde cu aromă de căpșuni de marca. X AIA Trebuia. Să găsesc casa nu era bine. Ok, deci ce ați da?
Adică pot să îmi trasez așa dea lungul vieții. Exemple în care ai o s-o văd înghit și apoi, când viața m-a adus pentru prima oară într-o corporație pe un rol de junior, care era doar așa puțin mai sus decât cel de stagiar, pentru că așa a fost conjunctura. Mă aflam în cel mai punct în cel mai negru punct al existenței mele de până atunci și efectiv aveam nevoie de un reset total și a fost o mână întinsă și o gură de aer, dar am fost, eram în mintea mea, era peste un rol
de junior. Nu se poate știam, adică rațional, știam că sunt mai bună de atât. Ok? Și atunci a început cursa a început cursa după următorul rol, după a crește după Apple Watch proiecte după a dovedi că eu pot că sunt știți capabilă. Și adevărul este că în 7 ani am crescut ce să zic? 5 niveluri de responsabilitate, deci așa știi ce era interesant. Am reușit să văd asta atunci, dar n-am pus-o pe seama supra performanței când atingeam nivelul acela următor.
Deja mă uitam la următorul. Am vrut să te întreb cât timp trecea din momentul în care afli că ești nu știu promovată până în momentul în care se declanșa, iar. Câteva secunde, adică ca și cum? Pentru că în mintea mea eu deja trebuia să fiu acolo de mult și nu era o reușită. De fapt, reușit a se afla mereu mai departe și din nou încet a curs și practic. Nu ajunge niciodată la ea, că nu era ca niște erau ca niște stații din astea intermediare.
Exact și niciodată nu mă mulțumea cu adevărat, locul în care eram și din nou puneam știi la bătaie tot ce trebuie pentru următorul punct. Cam asta a fost experiența mea cu over performance ul până în momentul în care am devenit mamă, dar ăsta-i că nu s-a terminat chiar atunci, adică ar fi simplu, nu? În momentul în care am rămas însărcinată următoarea poziție, să zic așa d era condiționată să zic așa de un de o titulatură, de un examen mai greu am
devenit. Am fost certificată ca și grin belt în metodologia six sigma de știm bună tățirea proceselor și performanței și mi-am susținut proiectul, adică mi-am susținut certificarea cu burta la gură efectiv, în luna a 7-a, cred bineînțeles, am trecut cu brio și în mintea mea. Era mai oamenii ăștia au investit în mine? Mi-au dat această șansă. În sfârșit, mi-am obținut certificarea și acum ce fac? Îi las baltă sau mă duc în maternitate? 2 ani nu se poate.
Eu mă întorc, adică eu stau concediu de știi concediul ăla medical, adică cât sunt 126 de zile și mă întorc? Nimeni n-a crezut că să mă întorc, dar eu m-am întors pentru că simțeam că mai am de dovedit și simțeam cumva că ceea ce mi s-a dat că aș fi fost cumva nerecunoscătoare, așa că
m-am întors. Mi se pare așa de fain când poți să te uiți în urmă și să vezi piesele de puzzle și legăturile și lucrurile pe care atunci poate că poate nu dădeai voie să le vezi sau poate chiar nu le vedeai și că se leagă niște piese între ele și că poți să începi să vorbești cumva cu detașare de povestea asta și ascultându te. Eu am simțit și știi că e foarte și vreau să explorăm asta. E foarte important să identifici și care e povestea pe care ți-o
spui și care are ca rezultat. Activarea acestui mecanism de adaptare. Dar mi-am adus aminte de diferite cliente cu care am lucrat și care la suprafață s-ar fi confruntat cu aceleași mecanism, dar povestea din spate era alta decât asta pe care o spui tu mie mi se părea că nu sunt recunoscătoare pentru ce am primit și că forma trebuie să mă duc să-mi suflec mânecile și să trag și mai tare, dar aud în Povestea ta și partea asta de a tot.
A Alerga după acel următor, ceva crezând că nu știu aia, o să-ți aducă vreo împlinire, vreo fericire, vreo ceva și nu făcea altceva din vorbele tale decât să activeze nevoia de a merge către următorul milestone. Și cumva eu simt că atunci când acționăm în permanență, așa pentru că și eu sunt de acord cu
tine. Performanța nu e un lucru rău în sine EO oportunitate să crești, să te descoperi, să te întinzi un pic așa, să vezi ce poți fi fain până în punctul în care, cumva totul se învârte în jurul performanței și mi se pare că într-un fel trece viața pe lângă tine. Tu alergi de la tutu vezi tot timpul în fața ta. Următorul Steguleț, următorul Steguleț, suntem aici în stânga, în dreapta. Ceea ce se întâmplă în jurul tău, că tu știi că ai de alergat?
Și sunt curioasă. Oana știu din ce mi-ai povestit că e un subiect odată clar ai început să vezi lucrurile astea când ai fost pregătită să le vezi și să lucrezi cu ele, dar ziceai că ai lucrat cu partea asta în coaching și sunt curioasă. Cu ce ai reușit să integrezi din experiența asta. Dacă e vreun lucru care a fost surprinzător pentru tine, ceva care te-a surprins în momentul în care ai aflat despre relația pe care o ai cu mecanismul ăsta
de adaptare sau de coping. Prima surpriză a. Fost să. Conștientizezi și să îmi observ de fapt inabilitatea de a sta pe loc și de a mă bucura și de a nu face nimic. Care e povestea pe care ți-o spune, pentru că dacă stai pe loc. Atunci că sunt leneșă că nu sunt demnă de iubit, că aveam. M-am surprins, cred că și de Crăciunul trecut, de exemplu, a dat de Crăciunul trecut am făcut pentru a 2-a oară varicelă în viața mea, am luat-o de la fiica mea. Bună și varice a trebuit. Să faci de 2 și.
Când eram acolo cu varicelă, nu puteam să vizitez pe nimeni, așa că soțul meu s-a dus cu fetița noastră în. Vizite. Și era Crăciunul era ziua de Crăciun Aveam nimic de făcut. Nimeni nu cere nimic și am petrecut timpul ăla cât i-au fost în vizită, zăcând pe canapea, încercând să nu mă scarpin și uitându-mă la netflix la diverse firme. În momentul în care ei s-au întors și am auzit că i-a băgat în ușă, am sărit de sub plapumă de pe unde eram și m-am surprins căutând ceva de făcut ca și.
Ca și cum n-ai stat degeaba? Ca și cum n-am stat de ceapă pune și apă și trebuie să luăm primești până cred că m-au m-au găsit. Rând pentru că a fost așa un declic de ia uite. Ce faci oana? Coșman, adică o țap și, dacă ai stat toată ziua în pat și te-ai uita la netflix, aștepta cineva de la tine altceva, adică pe bune. Și culmea că nu găsea nimic de făcut în casă, că nu era nimic de făcut.
Evident, nici asta a fost ceva. Super surprinzător, neobservat și a venit în urma muncii cu mine din cauciuc și din terapie și un al 2-lea lucru pe care l-am aflat și care m-a surprins a fost că cumva era vorba în principal de a dovedi ceva lumii și în special tatălui meu. Cumva încercam să-mi tot ce voiam eu să fac tot ce am vrut să fac. A fost să ajung să aud din gura lui Ioana știi.
Ești suficientă așa cum ești e OK, indiferent de ce alegi să faci în viață, indiferent de salariul pe care îl ai, indiferent că drumul pe care pe care ți-l alegi iar fain ai lovi, eu te accept și n-am au. Evident că am auzit, dar asta este altceva. Ce am reușit să lucrez în coaching, să accept că asta e și că poate n-o să aud niciodată
mendes fain, dar cumva? Este firul și cum ceea ce m-a împins poate să dovedesc că sunt capabilă și cumva mi-am lipit valoarea personală și iubirea pe care o merit de rezultatele pe care le obțin și de ce scria pe fluturașul meu de salariu și titulatura și salariu și toate celelalte. Deci asta a fost alt mare moment de aha care a clarificat așa totul, că, deși rațional, știam că merit și că na mintea noastră, știe că facem lucruri că suntem demne de laudă de.
Că ne merităm locul, că ne merităm banii. Și atunci când stăm să ne uităm la netflix. Chiar și atunci când stăm să ne uităm la netflix exact însă subconștientul nostru, adică tip down, cumva eu nu încorpora sem asta încă corpul meu, în subconștientul meu eram încă fetița aia care aștepta iubirea necondiționată a părinților. Îhî. Cum faci azi să îți oferi tu
lucrurile astea oana? Îmi vine ușor constat că astăzi îmi vine ușor, pentru că în momentul în care am conștientizat lucrurile astea, cumva s-au cernut și a venit și vindecare aia? Adică am ales o dată să-i cred pe cuvânt pe cei care îmi spuneau că sunt super tare. Dar sigur nu zici doar pentru că sunt în. Exact de ce am ales să-i cred la modul, ma deși n-am rezolvarea dilema știi cu sindromul impostorului, dacă omul ăla zice, că sunt așa, dar eu aleg să nu-l cred, pentru că mă cred
pe mine. Păi atunci cum adică nu mă cred pe mine? Da. Și am ales să cred în primul rând, oamenii care îmi spuneau cât sunt de valoroasă și cât de ok este ceea ce fac. Și apoi am încercat să-mi efectiv recunosc valoarea muncii mele, atât ca și coci icon. Bineînțeles, m-am m-am luat după feedback ul clientelor și primele dăți.
Evident mă uitam acolo și ziceam doamne vorbesc despre mine, aoleu serios, chiar eu am făcut asta, după care a început să să vină ușor, să accept că el dați mi eu am făcut asta. Și eu pot și eu sunt capabilă. Și ok să mă văd pentru lucrurile astea. Exact. Am mai observat pentru că în afară de rolul de coach in continuare, am ales să continui și ca profesionist în hr.
Și sunt în continuare project manager în acea corporație, prima în care am ajuns vreodată în viața mea și în care am și rămas și în care să mă uit la ceea ce fac în proiectul în care lucrez acum și să-mi dau seama că și dacă ar fi să rămână doar în stadiul în care este acum, este ceva absolut extraordinar ce n-a mai făcut nimeni, deși au mai încercat. Și că o mai gaz mai des în cap, deci nu știu, vine ușor, nu știu să-ți zic exact etape pe care le-am parcurs, dar clar
coachingul a funcționat. Terapia a funcționat ă ă vorbitul despre asta cu alte femei, în special care se confruntă cu aceeași lipsă de încredere în sine, cu aceeași nevoie de a. D LIVER de a demonstra că își merită locul în care sunt. Cumva toate dea lungul anilor au mai așezat acolo câte o bucățică la încrederea pe care mi-am
construit o în mine. Și vine un moment în care sau cel puțin asta e experiența mea că vine un moment în care toate picăturile astea se acumulează și începi să vezi că ai resurse și începi să te surprinzi. Deci am sărit de pe canapea. Dacă au băgat cheia în ușă așa și dacă mă găsesc stând pe canapea varicelă, având și la adulți, nu e chiar floare în mă rog, nici la copii nu e floare la ureche da te surprinzi în niște momente vorba ta m-a făcut să râd.
Dar a rămas cu mine și îl ții. Cumva top of your mind îl ții așa în atenția ta și revii din când în când la asta poți să scrii despre asta și cred că EE un proces, dar am senzația sau încă o dată așa experiența mea că odată ce începi să faci niște descoperiri, parcă încep să se așeze lucrurile și bine că dobânda compusă ex an vin tot mai tot mai ușor. La un moment dat, pentru că la început, bineînțeles, au fost și
niște exerciții conștiente. Da, îmi pune intenția să mă observ, însă la un moment dat vine o o zi. În care faci lucrurile acelea diferit de cum le-ai făcut până atunci și cu ușurință și nu știi cum ai ajuns acolo? Da, mie mi s-a întâmplat efectiv, apropo de supra performanță, să văd, de exemplu, cum sunt capabilă să prioritizez cum sunt capabile să las naibii xeloda să arate așa cum este dacă rezultatele sunt bune și să nu stau să-i formatez fiecare celulă și să fie ok să-l trimit așa.
Da nu știu, adică da, n-aș putea să pun step by step moment cu moment cum am ajuns acolo, doar că știu că am ajuns. Stând să te ascult, îmi dau seama că multe dintre persoanele care ne ascultă care marea lor majoritate sunt femei, stau și te ascultă și rezonează cu tine, fie se regăsesc în ce Povestești, fie se gândesc Doamne CE bine ar fi să ajung și eu la ușurința aia despre care vorbește oana.
Sunt curioasă dacă nu știu în jurul tău cu clientele tale, tu povesteai despre faptul că poate simți că nu ești suficientă, că poate că dacă stai un an sau 2 în concediu de maternitate, ești recunoscătoare pentru oportunitatea care ți-a fost oferită la. Job ce crezi tu că stă în spatele acestui mecanism de coping sau de adaptare. Când vorbim despre supra performanță sau ce altceva, pe lângă ce ai împărtășit din EXPERIENȚA ta mai poate sta în
spate? Din experiența proprie și din ceea ce am văzut așa la doamnele cu care am lucrat în coaching BAT ONLINE, o să-i zic așa este cel mai adesea o lipsă a încrederii în sine, care observ eu cum că este cumva puternic legată de sexul feminin și mi se pare așa, că îndoiala de sine e ca un fel de second maker pentru femei.
Nu știu dacă și la bărbați să fii la fel, dar cumva din parcă îi percep ca mai încrezători față de femei care cumva reușesc să. Nu știu, indiferent de poziția în care ajung de firmele pe care ajung să și le construiască uneori poate imperii financiare sau ajung în poziții de top management și în continuare se îndoiesc de sine și în continuare au momente în care se întreabă ce caută acolo.
Oare își merită poziția? Oare nu este cumva dispozabil știi la cea mai mică greșeală să fie înlăturate să li se ia tot ceea ce au lucrat? Deci cumva asta?
Mi se pare că stă la baza bazei din propriile observații, lipsa lipsa încrederii în sine și cumva să creadă că valorează mai puțin decât ceilalți, indiferent ce a reușit să facă sau că au reușit să facă lucrurile alea tocmai pentru că cu această credință că valorează mai puțin decât der masculin Counter Parts, să zic așa au folosit perfecționismul ca pe o cârjă, știi ca pe ca pe o cârjă de care în care să se sprijine pentru a se asigura că sunt persoanele potrivite la locul potrivit.
Și să nu dezamăgească. Și legat de asta că tot vorbeam mai devreme de simbolul de sindromul IMPOSTORULUI, pentru că dacă nu cred că sunt suficient de bună, nu cred că merit. Mi-e teamă că întotdeauna e cineva mai bun ca mine și că poziția mea este amenințată fac mai mult decât este necesar ca să dovedesc că nu e așa și că ceilalți să vadă că eu merit și că sunt bună și că e OK să.
Și mai tot și reversul în care, dacă oricum nu sunt suficient de bună și locurile sunt puține și alții sunt mai pricepuți decât mine. De ce să mai încerc? Stau cuminte în banca mea n-are. Rost să spun are rost Da? Da am văzut și asta la mine, mie nu mi s-a întâmplat încă, dar da, uite, chiar acum mi-a venit în minte o persoană care era în extrema aceea de niciodată n-o să fie lucrurile n-or să se schimbe. Întotdeauna vor fi așa, oricât m-aș zbate. Rezultatele sunt aceleași.
Am. Da și mie mi-e ușor să să văd partea asta sau să rezonez și cu această reacție, pentru că unul dintre sabotorii mei preferați era victima, azi sunt mândră să zic că avem o relație diferită. E aici, pe umăr, își mai face câteodată auzită. Părerea, dar vorba ta e un
proces și e cu multă muncă. Am alergat și după rezultate și îmi aduc aminte, uite, apropo de ce împărtășești tu că atunci când am intrat în concediu de maternitate cu ALEX, nici nu mi-am pus problema să stau 2 ani acasă, am stat unul. Cât am zis atâta am stat lăsasem pe cineva să-mi țină locul, să se ocupe de activitățile mele era totul asigurat.
Da, nu-mi aduc aminte să fi fost ceva foarte pregnant, ceva foarte prezent în mintea mea, dar știu sigur că au fost momente în care m-am surprins că poate că n-o să mai am loc când mă întorc, dacă mi-l ia altcineva. Și unul dintre semnele. Că am crescut pe interior că m-am făcut mai înțeleaptă că încep să se vadă rezultatele lucrului cu mine au fost când și pentru concediul cu sara.
Am anunțat inițial că stau un an, dar la foarte scurt timp după aceea am zis știi ce m-am răzgândit și stau 2 și după aia nici măcar nu m-am mai întors, pentru că asta a fost povestea mea, dar n-am avut nicio clipă. Gândul Ba, poate chiar m-am gândit că decât să zic eu că nu mă mai întorc să-mi zică ei, știți, am dat postul altcuiva, dar nu n-am avut asta, dar am avut tot așa un moment de aha. Uite că nu mi s-a mai activat nevoie aia că trebuie să mă întorc mai devreme.
Ba, nu dimpotrivă. Sigur fiecare în călătoriile noastre de ceva timp, uitându-ne în urmă, poate ne mai ne e un pic mai ușor să observăm niște tipare semne și așa mai departe, pe care atunci nu le-am văzut, dar pentru cineva care ne ascultă și poate știe senzația că nu neapărat că e ceva în neregulă cu mine, dar simți că lucrurile ar putea să meargă și altfel, dar nu știi de ce și cum?
Și ce să faci concret? Pentru cineva care ascultă cum crezi că ar putea să înceapă să recunoască acest mecanism dacă se confruntă cu supra performanța? Cred că, în primul rând, ceea ce m-a ajutat pe mine la început a fost să se observe ritmul vieții profesionale indica asta cred că ar putea fi un prim semnal, cel puțin în cazul meu a fost.
Exemplu, dacă se simt mereu în alertă, mereu ă știi cu lipsa Aia te de sărbătorire, de bucurie, de recunoștință pentru locul în care sunt sau pentru un rezultat pe care l-a obținut și imediat. Bucuria ea este atât de efemeră sau chiar inexistentă. Că ele se uită direct la următorul pas, cel mai care e următorul, deci dacă asta ar putea fi un prim semnal o dată, starea asta de ritmul în care ne aflăm lipsa bucuriei, lipsa sărbătoririi rezultatelor propriilor rezultate până la urmă.
Altă chestie pe care am observat-o la mine. Apropo de ritmul vieții profesionale, era cumva o stare perpetuă de alertă, în care mă gândeam cumva la anumite sarcini profesionale, chiar și în timpul nopții, deci visam despre asta. Supăra. Mă duceam la culcare și în loc să reușesc să mă detașez mintea mea în continuare mai rula despre stai că aș putea să fac asta, aș putea să zic asta.
Stai că acolo, în raportul aoleu am descoperit o greșeală vai de capul meu, cum am putut să-l trimit așa, adică acuma le recunosc imediat și zic, ok, stop, acuma, e timpul să știi. Astea au loc mâine în timpul programului.
Acuma e momentul să dorm și vreau să mă odihnesc lasă-mă în pace și alta nu știu iarăși dacă își observă cumva aceste tendințe de perfecționism, despre care am vorbit, dacă se observă că se împiedică de detalii că nu mai văd esențialul că le este greu să prioritizeze că adesea în profesiile noastre, indiferent că suntem angajați că suntem pe cont propriu, avem o grămadă de sarcini de făcut, însă evident că nu toate sunt musai de făcut și nu pică lumea. De la același nivel de.
Da nu lași nu pică, nu știu, nu pică cerul. Dacă ceva n-a mai încăput azi din program. Dacă cumva își observă această tendință de nu trebuie să fac totul, că dacă nu fac totul e dezastru. S-ar putea ca și asta să fie un știi reminder de s-ar putea să fie ceva legat de supra performanță și nu de time management neapărat. Dacă sunt aș mai zice știi atașamentul acela de de a face totul de a face ele totul de a
nu delega. Și atașamentul față de știi, rezultatul ala pe care ni l-am imaginat noi atunci când nu ești pregătit să accepți că o anumită chestie s-ar putea să nu iasă deloc așa sau așa imagini ți-ai imaginat și că e OK, deci oricare din astea, deci repet ritmul starea de alertă. Perfecționismul nu mai vedem pădurea de copaci, toate astea. Dar toate astea, cumva stau sub acest concept, dacă pot să-l numesc așa de a fi observator din când în când?
Da să ne punem pălăria asta de observator și să ne uităm așa de undeva mai de sus? Ce se întâmplă acum? Asta și ce sunt modul adică, dacă vreodată ajung ascultătorii noștri să se regăsească în aceste comportamente și în aceste stări de băi nu mi-e bine, e ceva acolo și nu prea știu ce să se oprească un pic și măcar să se întrebe curiozitate cu blândețe cu acceptare, oare ce e aici? Și măcar să-și pună intenția să observe. Da și să nu fugă de disconfort, pentru că uneori nu este foarte
sexy ceea ce descoperim. Dar e parte din din proces ca să poți să ajungi să zici cu ușurință. Hei, da te recunosc voce de perfecționist supra performant, victimă și așa mai departe. Nu e acum momentul, acum stăm și ne culcăm că e noapte până să ajungem să facem asta cu din ce în ce mai multă ușurință. E nevoie să trecem și prin partea mai puțin plăcută. Sunt curioasă oana de azi, ce face diferit când vine vorba de acest mecanism de adaptare?
Cât tot ai zis, uite, dacă noaptea mintea mea se pornește la 100 km/h, știi poți să-i zic, hei chill, asta e pentru mâine, dar dacă ar fi să te gândești la care sunt câteva lucruri pe care le faci diferit, atunci când ți se activează aceste mecanisme, ce faci tu azi diferit? Prioritizez nici efectiv prioritizez și când am o grămadă de chestii și îmi dau seama că nu reușesc să le termin pe toate și îmi observ tendința asta, de a face să le fac pe toate. Mă opresc, dacă pot, mă ridic,
de unde sunt? Mă duc schimb un pic aerul peisajul câteva secunde, adică doar așa o privire pe geam sau prin Cameră sau o tavă și apoi mă pun din nou la masă și încerc să mă uit cu obiectivitate la ceea ce am de făcut și să mă gândesc. Ok, și ce se întâmplă dacă adică, dintre toate astea la care chiar pică cerul, dacă nu
sunt acolo? Dacă asta nu se întâmplă și încerc să aleg un singur lucru, adică adevărul este că uneori e greu, pentru că multe sunt importante și legate unele de altele în seamă care IAS, dacă aș putea să aleg una singură, care e aia fără de care nimic nu s-ar mai întâmpla și o fac pe aia, atunci chiar dacă poate pe listă era altceva, deci asta am învățat să fac, să prioritizez, să știu să aleg.
Și un alt lucru este apropo de am sonda motivația de ce fac ceea ce fac dacă mă surprinde iarăși în acea hyper dorință de a livra peste așteptări mereu încerc să tot așa, adică sunt bac și să mă gândesc. Și să te întrebi, da pe ale cui așteptări vreau eu să le depășesc? Exact și. Mai multe ori nu sunt așteptările șefului clientului, echipei și așa mai. Deloc nu. Să mă întreb, poți uniformi, de fapt, ce e, ce mă face să vreau asta?
Ce încerc să dovedesc, cui, cu ce scop și apoi dacă vreau să aleg să fac în continuare asta sunt pregătită să plătesc prețul necesar. Da e Leonid și mă ascultă, am învățat ce e diferit din nou. Asta este că mascul ascult.
Răspunsul la aceste întrebări, care uneori nu este un răspuns din ăla corect astea, o altă capcană la care mă aștepta, pe care în care am căzut atunci când am pornit pe drumul ăsta al lucrului cu mine, mă așteptam ca răspunsurile să vină așa, clar că uite, ca și cum vorbim noi da articulațiilor. Fanii nu. Uneori sunt doar niște senzații și un corp și habar n-am de unde vin și de ce sunt acolo și care e explicația, dar doar le ascult. Și-a da așa o altă. Chestie îmi sărbătoresc
progresul. Pielea de progresie, mă bucur ce mă bucur că ai zis asta, pentru că asta simt că ne lipsește și în continuare simt mult în jurul meu și uneori mai fac și eu asta, dar mă prind și mă duc înapoi. Că în continuare insistăm pe ce n-a mers bine, pe ce n-am făcut, da. Celebrul exemplu. Am avut 10 lucruri de făcut, azi am făcut 9, dar nu contează. Evident că le-am făcut. Adică ce mare brânză dar ăla al 10-lea care a rămas nebifat ăla e lucrul pe care insist.
Și e păcat foarte păcat. Și. Asta cu prea lungul anilor în programul de Live designer.
De exemplu, în ultimii ani am introdus acest exercițiu, dar la nivel de invitație, uite, la final de zi țineți o listă de isaacs list, nu mă interesează câte lucruri n-ai făcut, dar vreau să scrie acolo 4 lucruri măcar OK și dacă scrii 3 sunt bune și alea, dacă scrii 2 să fie primite și dacă scriu, nu tot e mai mult decât niciunul l dar cu focus pe uite ce am reușit să fac și chiar dacă mai sunt și lucruri pe care trebuie să le mut pentru mâine sau poimâine să nu trec cu vederea
micile și marile victorii. De peste zi. Și uneori efortul, uneori chiar dacă da, să zic, nu ai bifat.
Ne-a ajuns să bifezi finalitatea unui lucru, chiar dacă vorbim de o sarcină din 10 corect, mai efortul pe care l-ai depus ca să ajungi până la punctul în care ești despart entuziasmată, pentru că, repet, din de la această oana care ajungea să obțină niște chestii super faine și nu se bucura de ele deloc, pentru că mereu trebuia să mai fie ceva până la oana care nu știu, vede un ecran dintr-o aplicație pe care l-a dezvoltat cu echipa la lucru sau uite, acest podcast pe care îl
înregistrăm. Și se bucură că, băi, cât de tare este? Oana TU ești proiect oraș ai Da asta numai așa ca nuanță pentru cine ne urmărește și mai știe câte o câte, un pic de viu, un designer că până și eu, ca generator obosesc, ascultând goana asta a ta după rezultatul, rezultat după rezultat. Dar s-o facă un proiector.
Hd. Dacă ar fi să lăsăm așa, niște înțelepți și un evergreen, niște adevăruri evergreen, pentru cine ne ascultă azi sau să asculte episodul ăsta peste 5 ani peste 10 ani habar na. Uitându-te la Experiența ta, la conștientizările tale și la schimbările pe care le-ai făcut. Apropo de mecanismul ăsta de a ne adapta la stres de a fi tot timpul supra performante. Care sunt acele 3 d EVERGREEN pe care le vrei tu să le lași aici? Pentru cine ne ascultă?
În primul rând că supra performanța ajunge să-ți elimine bucuria de a trăi asta. Ar zice o primă și apoi că în spatele acestei nevoi de a supra performa, tot timpul se află cel mai adesea lipsă a încrederii în noi. Ă și eu nevoia asta fiind al 3-lea nevoia noastră, ne legau de varii tare este în exterior, pentru că ne legăm valoarea proprie de rezultatele pe care le obținem și de felul în care. Oamenii le. Apară zambla răspund ele. Ce frumos s-au așezat. Mai ales primul a fost așa cu
gust bams cu piele de găină. Cum arată pentru tine care nu mai simți acea nevoie să supra performezi o pauză de bine. Diferă de la moment la moment, în funcție de nevoia pe care o am în momentul acela și uneori pauza de bine poate să însemne o conversație, așa cum avem noi 2 acum sau o conversație de suflet cu cineva. Dacă în acel moment poate nevoia mea este deconectare. Dar mai este și acea parte din mine, care vrea pur și simplu să fie lăsat în pace.
Și atunci pauza de bine înseamnă să nu ceară nimeni nimic de la mine, să pot să stau liniștită în pat sau în fotoliul meu, preferat cu un turmeric latte sau cu un ceai sau cu ceva și cu o carte. Și sunat dongcheng atât măcar câteva ore să nu aud de nimeni care să vrea de la mine ceva, nici pisica, nici copilul, nici soțul, nici telefonul, da?
Te cred și te înțeleg. Bineînțeles și mai sunt și ieșirile în natură, care la fel, dar să fie slab, așa că moșul știi să mă bucur de toamnă, mai ales ador toamna. Sunt născută toamna, deci pentru mine, întotdeauna o plimbare, în special la munte sau undeva unde să fie o zonă împădurită și cu frunzele alea de la Ruginiu până la știi auriul acel da spectacol. Asta mă încarcă întotdeauna pozitiv. Ok, dacă mai cu alergătură, ci așa se pot să stau să. Știi să mă umplu de culori în
liniște? Și uite ce frumos că după câte un sprint, pentru că inevitabil avem de făcut sprinturi, poate să vină recompensa sub forma unei pauze de bine, da? Pe final spune ne oana unde te găsesc oamenii care ne ascultă. Mă pot găsi pe site-ul meu este cel mai simplu și dacă lor cum au link-urile către toate platformele de socializare pe care activez ă site-ul este solshayne.ro, TU ești cu? Saul SHAYNE eu SS ul blum tot din suflet.
Vine tot din suflet, vine da și acolo, evident, pot alege să se înscrie la newsletter-ul pe care îl trimit cam la 2 săptămâni. Numesc fragmente de suflet. De asemenea, tot acolo pe site.
Citesc și linkuri către instagram acolo scriu mai des Facebook sunt și acolo, da, e mai degrabă un copy paste din instagram și apropo de site și de încredere în sine în secțiunea de resurse am acolo, un ebook gratuit, un exercițiu care poate să fie așa un prim pas către a descoperii câteva calități pe care poate nici măcar nu știm că le avem și care să ne susțină, însă credem în noi mai mult.
Ce fain uite o să las linkul să mă duc la tine pe site și o să las linkul în descrierea episodului ca să ajungă lumea. Ușurință la resursa, asta despre care ne vorbești. Oana, îți mulțumesc EO zi de luni, când înregistrăm noi în miez de zi de luni și vreau să-ți mulțumesc pentru pauza asta de bine pe care ne-am luat-o împreună, pentru că și pentru mine. Conversațiile astea sunt pauză
de bine. Vreau să-ți mulțumesc pentru deschiderea cu care ai împărtășit atât de vulnerabil și de transparent experiența ta și cu sinceritate te sărbătoresc pentru asta te văd te apreciez și îți mulțumesc că ți-ai făcut timp să avem dialogul ăsta. Îmi doresc ca toată lumea să-și ia din conversația noastră fix ce are nevoie în momentul în
care are nevoie. Vreau să cred că episodul de azi a fost pauză de bine pentru tine, cum a fost și pentru noi 2 spune ne cum ți s-a părut ce idei valoroase ai luat din conversația cu oana și nu uita să ne spui și 9 ca de fiecare dată îți mulțumesc în avans că alegi să dai episodul mai departe și că ajuți pauza de bine să ajungă la cine are nevoie de tot ce punem noi în fiecare ediție. Ne auzim din nou săptămâna viitoare, tot cu o invitată în
premieră. Până atunci însă, ține minte că și tu îți poți crea o viață pe care s-o iubești.