Salut sunt Cristina oțel, trainer, Live designer, coș și antreprenor și ajut femeile să se elibereze din strâmtoarea vieții care le-a rămas mică și să-și creeze una care să le vină ca turnată. Pauza de bine e un podcast de live designer în care te invit să te întâlnești cu tine, să-ți antrenezi mai în setul de creștere, să te împrietenești cu emoțiile tale, să-ți amplifici starea de bine și să-ți
îmbunătățești obiceiurile. Împreună cu invitații mei, te echipăm cu ideile și instrumentele de care ai nevoie ca să-ți crești încrederea în tine, să-ți transformi viața de la interior spre exterior și să atingi succesul, așa cum arată el pentru tine. Salut pentru pauza de bine de azi. Îți propun să slăbești atașamentul față de perfecționism și să-ți faci viața mai ușoară. Sună bine. Împreună cu invitata mea, vom explora perfecțiunea cu bune și
mai ales cu mai puțin bune. Vom vorbi despre nevoia de a le face altora pe plac, despre cum putem începe să ne dăm voie să greșim fără ca acest lucru să ne facă să ne privim pe noi ca fiind greșite în vreun fel și facem toate astea explorând în paralel și învățarea limbilor străine.
Pentru că Amalia este psiho lingvist și coach de limba engleză și lider al unei echipe de oameni emoție, cum îi numește ea care se dedică formării adulților prin cursuri de engleză, punând accentul pe. Minarea blocajelor în vorbire și pe fii atentă încurajarea non perfectului. Enjoy. Bine ai venit în pauza de bine Amalia. Bine te-am găsit și îți mulțumesc tare mult încă o dată pentru invitație. Știu că o să fie o discuție faină.
Păi asta e intenția pe care noi ne-am pus-o, chiar dacă vorbim despre un subiect mai puțin confortabil pentru anumite persoane, vorbim despre permisiunea de a da voie să faci și greșeli sau vorbim despre un fel de antidot. Dacă e să fim fancy la perfecționism, dar o să o facem în stilul pauza de bine și sper ca oamenii să își ia informația din conversația noastră, exact ca și cum am vorbi între prieteni. Și dacă tot suntem ca între prieteni, eu zic să ne aruncăm direct în ape adânci.
Aș vrea să te invit, să ne povestești când ai descoperit tu că ai tendințe de perfecționism care îi povestea. A început cumva chiar la primele câteva luni după ce activitatea academiei a pornit. Dacă stau bine să mă gândesc, eram deja la peste 100 de clienți pe care i-am avut și feedback ul din partea lor. Comunicarea pe care o aveam era foarte bună și relaționarea astea cu oamenii poate și din prisma faptului că sunt pasionată de psihologie și
interacțiune umană. Pentru mine a contat foarte mult și îmi aduc aminte de o situație anume în care. Așa cum spuneam, după cei peste 100 de clienți pe care i-am avut, am întâlnit unul care nu a fost mulțumit de interacțiunea noastră și n-a fost musai legat de partea de vecini sau pur și simplu procesul de învățare a limbii engleze.
Nemulțumirea a fost mai mult față de mine ca persoană a fost un trigger foarte mare la momentul respectiv, însă nu mi-am dat seama de ce și de ce îmi ia atâta timp cumva să trec peste asta și să procesez situația într-un mod sănătos. Acolo a început călătoria mea în sau descoperirea mea în perfecționismului și a faptului că am tendințe perfecționiste, pentru că înainte nu nu mă gândisem niciodată la treaba asta. Nu era pe radar.
Nu era pe radar pentru că în mintea mea perfecționismul se rezuma la lucrurile practice din viața de zi cu zi și ca să-ți dau un exemplu concret, pentru mine mama era perfecționistă, pentru că erau toate lucrurile alea pe care aproape orice mamă din România le face și le așteaptă de la copiii ei gen ordine în casă, notele pe care le ai la școală.
Felul în care te comporți sau nu cum reacționez lucrurile de genul și pentru mine asta însemna perfecționismul până la momentul în care mi-am dat seama că e un pic mai mult de atât. Care e RELAȚIA ta cu perfecționismul ăsta.
Azi azi am învățat să-l recunosc în primul rând și să recunosc situațiile în care apare și care situațiile alea care reprezintă un trigger în ceea ce privește perfecționismul, pentru că odată ce ajungi să le recunoști, îți dai cumva și ocazia să cauți o soluție sau să. Îl gestioneze într-un mod mai sănătos și mai realist. Dacă nu reușești să-l recunoști ca un prim pas acolo. EE, un pic mai greu de ajuns la
sol. Și nu ai cum să lucrezi cu el, dacă nu știi că e acolo în schimb, pentru că mie îmi place abordarea în care nu ne propunem nici să anihilăm frici, nici să călcăm sabotorii ăștia în picioare sau să ne luăm la trântă cu ei. Mie îmi place abordarea în care, pur și simplu ne redefinim relația cu mecanismele astea care au apărut cu un rost, pentru că dacă tu îți făceai ordine în Cameră și respect ai. A mamei tale primeai atenție
prima iubire ARAT conform ai și te simțeai văzută și acceptată și în siguranță și îmi place că povestești despre surprinde mai întâi și de al recunoaște, pentru că eu cred că dacă ne reașezăm noi în relația cu perfecționismul, în cazul ăsta am putea să profităm de avantajul apariției sale, în sensul că s-ar putea să mă tragă de mânecă și să mă ajute să mă pregătesc mai bine pentru întâlnire pe care o am.
Să mă prezint într-un anumit fel sigur, fără să ajung în zona aia în care mă sabotez și nu mai pot să gândesc logic și mă învârt după aia o săptămână, gândindu-mă că ce o să mă fac sau dacă n-o să fie perfect. E cine știe ce tragedie și sunt curioasă dacă spui că îl recunoști și îl folosești cumva sau îl utilizezi în folosul tău, uitându-te înapoi la călătoria ta antreprenorială. În ce fel ți-a băgat bețe în
roate, perfecționistul din tine. Unul dintre dezavantajele perfecționismului din mine a fost faptul că am întârziat, poate mult prea mult în a face lucrurile pe care mi le doream,
pe care știam că le fac bine. Și totuși, pentru că perfecționismul e în strânsă legătură cu teama de eșec, le-am amânat și mi-a luat mult mai mult timp să ajung acolo unde unde mi-aș fi dorit, pur și simplu din teama că dacă încerc din prima n-o să-mi iasă, iar dacă nu-mi iese, mergem din nou spre celelalte emoții care sunt în strânsă legătură cu
perfecționismul. Și ajungem la rușine și ajungem la teama de a nu fi acceptată, pentru că nu ți-a ieșit ceva sau nu ai reușit să îl faci la sută la sută. Și dacă ne uităm așa la el, e și firesc să se activeze acest perfecționism care are rostul la bază de a ne proteja, pentru că nu-i așa? Cine vrea să fie respins? Cine e din start așa prieten cu eșecul examen? Cine nu se întreabă, dar oare ce o să zic ceilalți, dacă eu fac
sau nu fac un anumit lucru? Și tot gândindu-mă la întrebarea ta legat de anteprenoriat și care au fost consecințele cum vă perfecționismului dintre cele negative mă gândesc, de exemplu, și la interacțiunea mea și felul în care managerii am echipa în momentul în care aveam anumite așteptări de la membrii echipei și să zicem că nu s-au ridicat așteptărilor. Problema mea nu a fost neapărat legat de.
De ce nu ți-a ieșit perfect pentru că EO chestie așa foarte personală, cred perfecționismul și cum? Se răsfrânge în viața noastră, pentru că în ceea ce mă privește, nu simt că îi acoperi și pe ceilalți din jurul meu cu el simt că are efect într-un fel doar asupra propriei mele persoane și așteptările pe care le am de la mine celorlalți le permit ca să folosesc cuvântul așa să facă greșeli. Se pare normal și încurajez să facă lucrul ăsta.
Am o problemă doar cu mine și tocmai din perspectiva asta, în momentul în care ceva nu ieșea neapărat bine în munca cu echipa. Pentru mine perfecționismul era o problemă la nivel de. Reacții și emoții.
Dacă de exemplu ajungeam la supărare sau furie, deși era doar în interiorul meu, nu neapărat exteriorizată, la fel îmi era foarte greu să accept că e normal sau e OK sau e acceptabil să simt furie sau să simt dezamăgire pentru că aveam senzația că se contrazice cu restul valorilor mele sau mai în satul lui pe care îl am ca lider, în care ok, îți încurajezi echipa nu tragi la răspundere în sensul clasic și simțeam că dacă eu îmi dau voie să am.
Reacțiile astea, fie și în doar în interiorul meu, e un eșec față de ceea ce eu mi-am propus ca lider de echipă. Asta a fost o altă nuanță a perfecționismului, care s-a întâmplat în ceea ce mă privește. Gândindu-te acum la tot ce ai descoperit despre despre tine și despre mecanismul ăsta care e povestea pe care tu ți-o spune ai despre tine și care era diferită sau care te făcea să reacționez diferit față de tine când greșeai în comparație cu
lejeritatea cu care? Aproape că invita-i pe oamenii din jurul tău să facă greșeli hexagon fals omorâți e OK, sunt curioasă. Ce îți spuneai tu despre tine și despre ce ar însemna pentru tine să nu iasă ceva perfect și care te făcea să te porți diferit cu tine decât cu echipa ta? Cred că e, iar o altă ramură sau conexiune cu perfecționismul și
ajung la plin pentru mine. Faptul că fac o greșeală la nivel de persoană ajungea să mă definească sau eram definită prin greșelile pe care le făceam, nu neapărat prin ăla 99 % care îl făceam bine, era, de fapt, cel 1 % care simțeam eu că mă definește. Are mult de a face cred cu mai în setul și felul în care am crescut și asocierea de care vorbeai și tu legat de. Dacă faci anumite lucruri, bine, ești acceptat. Primești iubire.
E totul ok. În momentul în care faci greșeli, greșelile pedepsite nu este nimic în să zicem copilăria mea sau felul în care am studiat, inclusiv la școală, care să mă fi învățat că e OK să faci greșeli și au un rol și de fapt sunt o parte foarte normală din viață să faci greșeli și atunci cred că pentru mine automat faptul că nu reușeam să ating perfecționismul însemna că nu am parte de acceptare și de
asta. Cred că mi-a fost foarte ușor și îmi este foarte ușor să încurajezi pe ceilalți să facă și alții să-și permită lucrul ăsta, pentru că, după tot ce am învățat și am trăit în ultimii 6, spun în ultimii 10 ani, mai ales pentru că atunci am plecat din România și mediul în sine adus niște schimbări la nivel de comportament mai încerci așa mai departe însă, experiența din ultimii 10 ani, plus studiile cumva m-au învățat că oamenii au nevoie și merită să fie
acceptați, indiferent de greșelile pe care le fac. Și e un lucru în care eu chiar cred foarte mult. Face parte din mine la momentul ăsta și cred că de aia poate pune mai mult efort să le oferi celorlalți mediul necesar, să dezvolte abilitatea asta de a ajuta voie să facă greșeli, chiar dacă poate mie nu-mi iese tot timpul sau nu mi-a ieșit atât de mult pe cât mi-aș fi dorit.
Îmi place că ai atins partea asta de asociere pe care o facem noi îmi asum generalizarea așa de dragul conversației, că dacă avem un eșec, dacă ceva nu ne iese ok, înseamnă de multe ori că noi nu suntem ok și ne asumăm această etichetă de eșec noi ca oameni ca persoane, dincolo de faptul că vorbeam doar de un rezultat sau de o abilitate pe care mai trebuie să o antrenăm, o competență ceva și eu întâlnesc asta deseori și la clientele cu care lucrez linia asta semnul ăsta de egal.
Între dacă am înregistrat un eșec, înseamnă că eu sunt un eșec și îmi place mult că ai adus asta în discuție ca să facem separarea asta, pentru că noi merităm tot ce e mai bun, acceptare și iubire și spații sigure și așa mai departe, indiferent de ce greșeli facem sau de calitatea rezultatelor pe
care le obține. Ai zis ceva mai devreme și acum eu cum zic de, indiferent de calitatea rezultatelor, ai zis de consecințe negative și asocierea asta cu consecințe negative și asta mă face să te întreb ce cost neașteptat și ce beneficiu neașteptat ai avut din cauza sau datorită perfecționismului? O să încep cu beneficiile.
Ok, aspect pozitiv absolut este, bineînțeles, o parte a perfecționismului care cred eu dacă e în doza necesară, e foarte sănătos și până la urmă și studiile din psihologie spun că o doză de perfecționism ajută foarte mult în dezvoltare și oamenii care au o oarecare tendință de perfecționism ajung mai departe mai repede și cred că asta și-a spus cuvântul și în ceea ce mă privește, pentru că. Ceea ce am reușit să obțin cumva sau ce am reușit să fac la nivel academic și apoi, ca și carieră
în UE, are foarte mult de a face cu perfecționismul. Mă gândesc, de exemplu, la primul an de universitate pe care l-am avut în UE, care a fost foarte, foarte greu pentru mine. Nu mi-am dat seama cumva înainte să aplic aici, că a studiat limba și literatura engleză în UE, nu-i tot una cu a face chestia asta în România îmi plăcea limba engleză. Eram pasionată de chestia asta, dar la nivel universitar e cu totul altceva, iar dacă la asta mai adaugi și faptul că lucram full time.
Practic, ca să reușesc să mă întrețin și faptul că am ieșit din mediul în care îmi era confortabil și în care știam exact cum funcționează lucrurile. A fost a fost o provocare foarte, foarte mare și a fost prima dată cred când am simțit că am parte de eșec peste eșec la nivel academic sau în ceea ce privește notele cu care eram obișnuită din România, iar asta combinat cu restul oboselii mintale fizice și așa mai departe a fost greu, dar îmi
aduc aminte de un moment anume. Care vorbeam cu mama la telefon și îi spuneam că mi-e foarte greu și am început să plâng și m-am i-a spus, Da, dacă e greu, hai acasă, e OK, poți să vii acasă, nu-i nici o problemă. Poți începe Facultatea aici e TOTUL OK și a fost singurul lucru de care am avut nevoie să-mi aduc aminte că dacă eu mă duc acum acasă, deși mi-ar fi confortabil, ar însemna că am feeling.
Am eșuat în ceea ce mi-am propus și anume să studieze în uk, dar mai mult decât asta de ani î să trăiesc altfel. Asta era de fapt important pentru mine și a fost unul dintre momentele cred decisive în care perfecționismul și tendința asta sau frica de eșec și de dezamăgii m-a ajutat și a fost o consecință pozitivă. A fost un beneficiu imens în ceea ce a urmat ulterior, pentru mine.
Te-a ajutat să te mobilizezi și să ieși cumva din mentalitatea DE greu î și dacă e greu, poate nu merită sau nu e pentru mine până când uite o conversație cu mama, ta ți-a pus oglinda în față, dar poți să fii acasă cu toată acceptarea cu toată iubirea. E sbat știi? Eu mi-am propus și pentru mine era important să trăiesc altfel. Î. Și să mă descurc aici și la universitate face parte din planul respectiv. Da, iar dacă mă gândesc acum la consecințe negative?
A perfecționismului zice din nou teama de vulnerabilitate asociată cu perfecționismul a fost una dintre consecințele negative pentru mine. Aș da aici un exemplu din viața personală, pentru că cred eu că foarte mulți dintre cei care ne ascultă s-ar identifica cu asta. Oamenii dragi, de exemplu, de lângă noi ă. Și aici mă gândesc la soțul meu.
Întotdeauna am încercat cumva cu toate că aveam o comunicare transparentă în momentul în care aveam o reacție din nou legat de emoții, fie furie, fie dezamăgire, fie pur și simplu nu știu o interpretare greșită a ceva ce s-a întâmplat, nu reușeam nici cum să trec cumva dincolo de asta și să pot să fiu reală și sinceră, legat de cum mă simt, poate la nivel practic,
situația pe care am avut o sau. Prin care trecem nu e atât de nu știu serioasă sau dramatică, pe cât e în mintea mea, dar asta nu înseamnă că eu nu o simt așa și faptul că îmi era rușine să simt furia respectivă sau să simt dezamăgirea respectivă sau încerc să nu le numesc emoții neapărat negative, că nu-s negative. Sunt emoții normale prin care trecem, dar cred că foarte mulți dintre noi am crescut cu ideea că sunt negative și în ceea ce mă privește, mai ales mai ales.
Furia este una dintre emoțiile acelea care foarte, foarte greu ies din interiorul meu spre exterior și de care. Avem nevoie de fapt și cred că când nu ne dăm voie să le simțim, darămite să le mai și vadă alții ne blocăm noi sau ne punem noi bariere în relațiile pe care le avem cu ceilalți, fără să fie neapărat necesare și ne creăm noi așa un nor gri în jurul nostru, fără ca ceilalți să aibă habar de ce se întâmplă de fapt, în mintea și în sufletul nostru.
Îmi place că ai făcut legătura între perfecționism și vulnerabilitate, pentru că și vulnerabilitatea sau încă și vulnerabilitatea este privită cu scepticism, deși dacă sigur îți creezi un spațiu în care să te dezvolți, să-ți dai voie să simți toate lucrurile astea și vorbim de acceptare și de blândețe și de compasiune și de toate lucrurile astea ajungi să vezi vulnerabilitatea la un moment dat, ca pe un punct forte ca pe o dovadă de curaj că eu așa azi așa o, văd
vulnerabilitatea pentru mine. E mai degrabă asociată cu curajul cu încrederea de a mă arăta chiar și în momentele alea în care nimic nu este perfect, dar cum ziceai tu și aveam numai eșec după eșec, după eșec. Aș vrea să te invit, să ne povestești un pic despre academie și despre experiența ta antreprenorială, pentru că vreau apoi să te întrebi ceva despre perfecționism și clienții tăi și vreau să construim împreună conversația asta zi-ne un pic, ce faci tu, cu cine și de când?
La început de când am început activitatea academiei în plină pandemie, în ianuarie 2021. Practic și am început activitatea cumva din dorința de a face ceva online la momentul respectiv, pentru că face to face, nu pleacă, nu prea se întâmplă nimic și în același timp am să zic așa. Am avut parte și de foarte mult sprijin din partea soțului meu. La momentul acela, în ideea în care vorbeam foarte mult despre învățarea limbii engleze despre comunitatea de români din UK.
Care are atâta nevoie și la care văd care ar fi diferențele în viața de zi cu zi dacă ar reuși să comunice mai bine și el a fost cel care a venit inițial cu ideea de OK, atunci de ce nu faci ceva pe cont propriu? Dacă tu știi cum învață românii, dacă tu știi exact sau ai o idee destul de bună legat, de ce au nevoie și ce le-ar prinde bine? Hai să facem ceva așa al nostru și așa a început academia. Practic, am început inițial doar ca profesor și îmi aduc aminte ce vorbesc cu tine.
Acum că avem discuții foarte des cu soțul meu pe treaba asta, pentru că el tot timpul era persoana care zicea Jember, de
ce vrei să fii doar profesor? Și pentru mine predarea limbii engleze era și este și la momentul de față o reală pasiune sună atipic, dar eu chiar fac lucrul ăsta cu drag și îmi aduc aminte de fiecare dată de ce am ales să fac asta, pentru că, indiferent de cum mă simt și ce se întâmplă în viața mea de zi cu zi, în momentul în care intru la un curs mai puțin de 5 minute, eu am uitat ce se întâmplă.
Și la finalul orei am senzația că nu-s obosită, ci am primit energie și pentru mine asta e constant ori asigurare că ceea ce am ales să fac e de fapt ceea ce ar trebui să fac și ar fi trebuit să fac poate de mai demult am ales lucrez în special cu adulți, pentru că mă întrebai cu cine își desfășoară activitatea Academia cu adulți, pentru că pe perioada masterului am început să studiez foarte mult psiho lingvistică și cum se întâmplă, de fapt, procesul de învățare care Spa și prin care
trece un adult în momentul în care învață.
O limbă străină și apoi asta asociată cu experiența de primă mână să spun așa în România și cultura în care am crescut, mi-a dat cumva ocazia să asociez niște concepte academice și științifice din psihologie cu valorile culturale pe care noi le avem și care se manifestă într-un fel sau altul în viața de adult, inclusiv învățarea limbii engleze și atunci metodica pe care am abordat o la cursuri la academie e bazată foarte, foarte mult pe psihologie și emoții și cred eu
că e. Posibil să ajung cumva la neapărat la inima oamenilor, dar să ajung să îți arăt, de fapt, care sunt abilitățile pe care tu le ai, care sunt blocajele și de ce ajungi într-unanumit.ca să poți să facă asta.
E foarte important pentru mine să fiu la fel de vulnerabilă în fața ta și asta e cred că una dintre trăsăturile sau a devenit aproape că au valoare în academie, un principiu ca toți profesorii sau coci pe care le pe care îi avem să aibă cumva deschiderea asta, de a zice la un moment dat, nu știu dacă te întreabă un anumit client. Dar asta ce înseamnă că n-am mai auzit o niciodată și tu nu știi chestia respectivă să poți să spui cu inima deschisă și fără niciun fel de vinovăție?
Nu știu, dar te ajut să afli. Răspunsul aflăm împreună. Exact pentru că devenim cumva la ideea de educație sau profesor cu care noi am crescut și despre care aveam impresia că le știe pe toate. N-am avut eu, cel puțin probabil că sunt excepții, dar eu n-am avut profesori care să fie dispuși să spună, nu știu și cred că asta automat setează
niște. Obiective sau așteptări nerealiste, inclusiv de la propria persoană, pentru că tu te uiți la profesorii, ghizii, cu cei pe care i-ai ca exemple sau modele de urmat și dacă modelul tău nu face greșeli, tu
de ce ți-ai dat voie să le faci? Asta e parte fundamentală din activitatea mi-aș a academiei și de asta îmi place să spun că sunt profesori și colegi de limba engleză, pentru că merg dincolo de gramatică și vocabular și încerc să pun bazele sau să-ți arăt care i drumul pe care ai putea ai putea
să le urmezi. În funcție de ceea ce tu ai trăit, cex și experiențele pe care le ai, fiindcă suntem diferiți oameni diferiți și aceeași rețetă n-o să funcționeze la toată lumea și atunci, practic, noi te ajutăm să găsești cumva rețeta care ți se potrivește și să lucrez pe aceea. Ce înseamnă acum Academia din perspectiva. Echipei tale din perspectiva echipei suntem la momentul acesta o echipă de 7 femei și nu
EO coincidență. M-a mai întrebat cineva recent de ce am o echipă formată doar din femei și am stat să mă gândesc un pic, pentru că a fost una dintre deciziile acelea an, consens pat concis ă și ăsta-i unul dintre motivele pentru care am ales lucrez doar cu femei. Deschiderea mai preponderentă a femeilor spre. Vulnerabilitate și aș da voie cumva să fie mai umane în fața oamenilor ca tendință, eu asta
am observat. Vorbeai despre blocaje și despre metodologia, după care lucrați cu clienții voștri sunt curioasă, mai ales dacă vorbim de românii care sunt plecați acolo și au nevoie să stăpânească limba în care sunt. Pentru că am am impresia că știe și perfecționistul sau perfecționismul printre ele dați curioasă, care sunt blocajele pe care tu le observi ca apar în mod repetat există tendința asta
ca ele să-și arate capul? Îhî atunci când vine vorba de învățarea limbii străine a unei limbi străine. Î în afară de perfecționism care EO parte destul de importantă și eu unul dintre principalele blocaje nu-l numesc neapărat perfecționism. Când vorbesc cu clienții, numesc mai degrabă un set de așteptări pe care tu l-ai de la tine și care, dacă sunt intangibile, ajung să fie un perfecționism nesănătos. Pe lângă asta mai vorbim și mai
apare foarte des teamă. Te a fi judecat și teama de a se folosesc ghilimelele teama de a te face de râs, care vine foarte, foarte mult din cultură și din felul în care noi am crescut. E un cele mai mari blocaje pe care oamenii le au și apare în special în vorbire și aud foarte des înțeleg tot știu exact ce vreau să spun, dar în momentul în care o spun cu voce tare pur și simplu, îmi pierd cuvintele și nu mai știu ce să zic și dacă stau să vorbesc cu ei și să sap
un pic. În mintea lor ce se întâmplă de fapt în momentele acelea sunt câteva explicații legat de de ce se întâmplă. Asta poate să fie pur și simplu persoana cu care tu vorbești să ai senzația că dacă e cineva superior ție ca și poziție ca și Iran, nici nu. Contează, poate să fie percepția ta că omul celălalt e superior. At doar doar percepția în sine, deci da, ești cumva blackfoot când te exprimi, pentru că încerci să te protejezi. De fapt, cât asta se întâmplă la un moment dat?
În experiențele pe care tu le-ai avut, ai încercat să te exprimi, încerca să spui ceva și reacția de dincolo sau consecința de dincolo pur și simplu, pentru că fie a fost percepția și a celeilalte persoane că ți-e superioară sau hoover te-a făcut să te simți într-un anumit fel și tu, în momentul în care ajungi într-o situație câtuși de puțin similară, cu aceea mintea ta și subconștientul tău, știe că OK, e momentul să mă protejez, pentru că am mai fost acolo.
Știu cum m-am simțit, nu vreau să fac din nou. Și ce mod mai bun de a te proteja de cât să nu pronunți da? Ceea ce ai de pronunța. Exact. Lasă că am înțeles ce vrei să-mi spui în mintea mea. Ți-am și răspuns, dar când vine vorba de a verbaliza lucrurile astea, îmi imaginez că poate să apară inclusiv teamă de ridicol, nu pronunț cum trebuie ă. Nu știu că mă critică, că nu nu mă nu mă fac înțeleasă că nu înțelegeți ce vreau să spun. Asta, iar se leagă foarte bine
de perfecționism. E ideea că dacă nu pronunți bine, dacă nu-mi iese, dacă mă fac de râs sau sunt ridicolă, mă definește ca persoană și trecerea printre astea.
Câteva emoții și legături dintre ele e foarte importantă și e foarte importantă recunoașterea în sine, pentru că, așa cum ziceam și la început, dacă nu reușești să-ți dai seama de unde vin de fapt și de ce ți se întâmplă, chestia asta n-o să reușești să ajungi să treci peste, pentru că nu știm nici măcar de unde să începi câteodată, chiar și webinarii, când vorbesc cu oamenii, pare atât de simplu când explic este asta și atâtea momente de aha, dar nu m-am gândit niciodată, ci
de obicei, următoarea întrebare, e OK, dar acuma că știu asta ce fac? Și răspunsul meu, de regulă e acum că știi asta? Deja 2 pași în față nu e pur și simplu realizarea în sine, un lucru care te ajută enorm de mult să te, chiar dacă. Blocajul sau provocarea cu ghilimelele de rigoare n-a dispărut. Faptul că ești conștientă de ce se întâmplă, deja te pune într-o poziție mai bună ca de acum încolo, să faci activ niște pași
ca să schimbi lucrurile astea. Ok deci apare perfecționismul care în spate poate să aibă teamă de ridicol teama de a fi judecat. Criticat ce altceva simți că, de exemplu, vârsta poate genera niște blocaje în felul în care oamenii se poziționează față de engleză și învățarea ei. Mă bucur că ai adus vorba de vârstă. Eu, de cele mai multe ori, spun că vârsta sau faptul că odată cu vârsta nu mai învăț o limbă străină e un mit, dar n-o să spun că în totalitate și o să spun că sunt.
Circumstanțele care se schimbă odată cu vârsta, dacă în perioada copilăriei sau adolescenței majoritatea timpului tău sau energiei tale era canalizată pe educație, pe a învăța în viața de adult, lucrurile se schimbă drastic, pentru că devin prioritare lucrurile ce țin de job, muncă, carieră, familie, timp petrecut în societate și așa mai departe și în mod activ timpul pe care tu reușești să dedici învățării limbii engleze e mult mult mai mic.
Și, bineînțeles că dacă tu ai de ales între limba engleză și nevoile din viața de zi cu zi, o să primeze cele din viața de zi cu zi și atunci? Și nu e doar când vine vorba de engleză. Eu mă confrunt cu asta în ideea de a mă distra pur și simplu și de a învăța acum un an am început să învăț italiană dincolo de ce înțelegeam în mod natural, eu am o relație bună cu limbile străine, asta și pentru că am avut profesoara de engleză potrivită.
Când eram mică și mi-a insuflat Dragul ăsta de engleză și cred că în general de limbile străine. Dar e super real ce zici, pentru că sigur că EO aplicație și sigur că ajută și componenta de gamificare, pentru că n-aș vrea să îmi pierd strict de 160 de zile de prezență continuă nu, dar de multe ori rămâne printre ultimele lucruri pe care le fac în ziua respectivă. În weekend. De obicei îi aloc mai mult timp, dar se vede foarte ușor
evoluția. Dacă mă duc doar pe bucățele de astea de 55 de minute când apuc sau dacă am o perioadă constantă, în care am stat măcar 1/2 de oră concentrată la ce fac acolo? Și ce aș mai completa? Apropo, de ce ziceai tu? Dincolo de circumstanțe și de contextul în care ne aflăm ceea ce este ultra real?
Ce cred eu că mai apare și eu mă gândesc la cum am învățat engleza și mă gândesc la frații mei care au învățat o tonă de engleză când erau mici, numai de la Cartoon Network uitându-se la desene, în funcție de unde suntem noi în evoluția noastră și unde-i creierul nostru în dezvoltarea lui, mi se pare că există o anumită fereastră în care poți să absorbi pur și simplu limba străină și aia e și C Ce observ eu și sunt curioasă
dacă pot să-mi confirm. Este că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, nu că nu putem să învățăm limbi străine sau orice altceva, dar s-ar putea să fie nevoie de un efort mai mare și mai susținut. Da e fie un efort mai mare sau un efort pe care îl simțim noi că fiind mai mare din nou intereselor pe care le avem. Sau pur.
Și simplu o perioadă de timp mai lungă, pentru că la nivel neuronal cel puțin nu există nici o dovadă științifică, anume că nu reușim să învățăm limba engleză sau o limbă străină la fel de bine. Sau la fel de repede în viața de adult, însă felul în care noi calculăm timpul sau pe percepem efortul e deja foarte diferit, așa cum dădea exemplu de frații tăi și învățând engleza de la desene animate Cartoon Network
și așa mai departe. Așa am învățat eu spaniolă că orice mileniul din România, femeie. Înger sălbatic așa? Telenovelele erau una dintre activitatea una dintre activitățile principale în
timpul zilei. Și asta, bineînțeles că ajutat foarte mult, dar dacă mă gândesc la numărul de ore pe care l-am investit în chestia asta și uitându-mă la ele, a fost foarte multe ore și am încercat să facă același lucru în viața de adult acum, cu urdu carei limba oficiala din Pakistan, originea soțului meu și la asta mă gândeam când ai întrebat și de ziceai de efortul pe care îl faci ca adult ca adult, mi se pare un efort să petrec atâtea ore uitându-mă, deși mă ajută și
știu că eu nu. Una dintre modalitățile în care eu învăț o limbă străină, însă percepția asupra efortului pe care trebuie să-l facă acum comparat cu atunci e cu totul diferită. Da are are mult sens ce zici. E una când îți propui în mod conștient să faci asta și ăsta e un alt aspect, ceea ce facem noi la academie. Să dezbatem un pic de unde pornește motivația de fapt și cum reușești să înțelegi sau să descoperi?
Care e MOTIVAȚIA ta, pentru că de foarte multe ori avem senzația că dacă nu avem motivația intrinsecă care vine din interior și. O facem pentru noi, nu pentru ceilalți înseamnă că n-are rost, dacă nu ia orice altă motivație nu e la fel de bună și asta, iar EO percepție practic greșită a ă cum privim noi motivația, pentru că dacă o faci, de exemplu, pentru altcineva poate să fie la fel de eficient să îți aducă
exact aceleași rezultate. Dacă pentru tine personal e foarte important cum ești pe percepute de ceilalți și se întâmplă asta de este exemplu, în cazul mămicilor din UE care au copii la școală și copiii. Deja, vorbesc foarte bine. Limba engleză intervine deja senzația aia că copilul meu vorbește foarte bine. Eu nu reușesc nici măcar să mă ridic la nivelul lui. Da exact cine ne ia de nevoia de
apartenență. Am nevoie și eu să simt că fac parte din gașca de mame exact want to business insider și atunci, da, uite, asta îmi dă o extra motivație și în funcție de. Cine ești tu ca persoană și trăsăturile tale și personalitatea pe care o ai posibil ca partea asta să fie mai importantă decât îmi place mie limba engleză? În mod autentic sau nu învățarea EE, un proces foarte personal și nu EO rețetă care să fie
universală. Sunt curioasă dacă ar fi să închidem cumva sau să punctăm partea asta de perfecționism și de cum ne reașezăm un pic. Relația cu el concret, care sunt lucrurile care pe tine te-au ajutat să te împrietenești cu perfecționistul din tine și sau ce le recomanzi clienților tăi când îi cu ghilimelele de rigoare îi apucă perfecționism.
Să-și depășească blocajele care vin din asta, dacă ar fi să-i lăsăm pe oameni cu ceva, uite, pe mine asta m-a ajutat cel mai mult când vine vorba de perfecționism. Pe mine m-a ajutat cel mai mult procesul de conștientizare a faptului că greșelile pe care le fac nu mă definesc. E OK să nu fie acceptată de toată lumea. E OK să fac greșeli și să se supere câteodată oamenii pe mine și e ok, pur și simplu, să accept că uneori lucrurile o să
iasă la 50, 60, 70 % nu la sută la sută. 50 % e mai mult decât 0 %, deci. Exact exact și dacă ar fi să dau un pas concret, la ce să faci când cu ghilimele te apucă perfecționismul E să te uiți din nou la momentul în care ai început un anumit lucru, du-te din nou la punctul zero și vezi de la punctul Zero la unde a ajuns azi este progres. Dacă răspunsul da, așa cum zici Tu, nu contează că ai 50 %, că 30 % că I 20 % important e că e mai mult decât a fost ieri.
Alte ieri acum o săptămână anul trecut. Mutarea focusului de pe perfecționism sau perfecțiune pe progres. Și asta este un lucru care mă ajută și pe mine personal. O să spun totuși că pentru mine călătoria asta și procesul de conștientizare a început prin
seroterapie. Chiar vroiam să completezi ce spuneai tu, pentru că cumva acum pe ultima bucată, ai pus focusul pe e OK. Dacă alții spun că sau dacă e dezamăgesc sau dacă îi supăr sau așa în același timp, cred că cea mai valoroasă acceptare sau cel mai valoros tip de acceptare a faptului că e OK să mai greșim din când în când ea care vine de la noi, pentru noi, pentru că de foarte multe ori.
Toate poveștile astea. De ce o să zică lumea și o să mă vadă lumea că m-am exprimat, greșit sau mai știu eu astea sunt fix numai în capul nostru. Oamenii au alte ocupații sau preocupări ă și e foarte important să dublăm tot ce ai spus tu cu munca asta pe care o facem noi, cu noi însene sau cu noi înșine când vine vorba de perfecționism și de alte lucruri cu care ne ne sabotăm și să creăm spațiu pentru a ne oferi
noi înțelegere. În primul rând că e terapie că e coaching că ies alte metode, dar să să ținem spațiu și uite. Întâmplări precum bine n-a fost neapărat o întâmplare. Cât a fost o oglindire, pe care ai observat-o la un moment dat, cum se întâmplă că eu îmi încurajez echipa să greșească?
Nu doar că nu-i cert să dea chiar îi încurajez, să eșueze sau să facă greșeli, dar mie nu poți să ai kenotic stand myself de secretosi, da, mie nu'mi fac aceeași favoare astea sunt niște momente foarte valoroase că tot vorbeam de conștientizări, pentru că poți să deschizi ușa și să începi așa, să tragi cu ochiul, să vezi ce se întâmplă acolo în interiorul tău. De ce pentru ei? Ok.
Să greșească și pentru tine, nu? Dacă ar fi să îi lăsăm pe cei care ne ascultă acum pe final cu 3 adevăruri evergreen, despre perfecționism, așa cum le vezi tu și cum îți vin azi, care ar fi ele? Primul ar fi că nu putem fugi de el, dar ne putem antrena să-l recunoaștem și automat să îndreptăm sau să-l canalizăm spre productivitate. Al 2-lea ar fi că o doză sănătoasă de perfecționism este necesară și te ajută să ajungi mai departe mai repede.
Cred că e important să păstrăm și toți la sănătoasă, perfecționismului și al 3-lea adevăr ar fi că perfecționismul e temporar, chiar dacă reușești să-l atingi, așa că învață să te obișnuiești cu greșelile și să stai să îți dai voie să greșești. Cred că foarte mult depinde și de sigur de ce butoane activează la noi, dar și de felul în care îl percepem și îl încadrăm, pentru că dacă îl vedem ca pe un
bau bau. Atunci o să ne propunem să îl anihilăm good lacuirea sau am putea să luăm exact cum spuneam mai devreme. Ce e bun acolo, exact ca la povestea cu emoții pozitive și negative sunt pe aceeași pagină cu tine ele, toate au un rost și perfecționismul vine și-mi spune ceva. Îți pasă că dacă nu ți ar fi
păsat? Da. Nu ți-ai fi dat interesul, dar de aici de unde să te activezi ca să dai un randament decent, să ai un rezultat decent și până la a lăsa bulgărele ăla să coboare la vale și să crească și să intri în toate poveștile alea? De ce o să zică lumea și ce se va întâmpla cu tine e cale lungă, dar se poate se poate și altfel.
A uite acuma oftez eu înainte să-ți pun întrebarea, deși de obicei se întâmplă invers, de obicei pun întrebarea și apoi invitatul sau invitata oftează ca răspuns, cum arată pentru tine Amalia o pauză de bine? Mă gândesc de dimineață încă la întrebarea asta. Să știi că ai voie să nu dai răspunsul perfect la această. Întrebare exact pentru mine sunt pauzele acelea în care îmi iau timp cu mine și mă gândesc la ce am trăit? Poate azi ieri, depinde de circumstanțe și ce înseamnă de fapt?
Lucrurile acelea ce înseamnă felul în care am reacționat, ce înseamnă emoția pe care am simțit-o, de unde vine și cum mă ajută mai departe, să înțeleg ce se întâmplă în viața mea sau ce rol au în deciziile pe care urmează să le iau. Deci. Pauza ta de bine este despre timpul tău cu tine și relația ta cu tine și fac și niște rime. A ce fain. Și așa din beihai de sens ă fac este asta cel mai des când am nevoie la volan. Din nefericire sau nu simt că e singurul loc în care nu sunt
tentată să deschid telefonul. Nu am absolut nici o dorință să dau scroll în timp ce mă gândesc la altceva o fac atât de des și cumva tot timpul conduc pe aceleași rute sau pe autostradă așa un drum foarte drept în care reflexele funcționează mai mult decât mintea conștientă și mintea conștientă are timp să gândească și să analizeze. Ce s-a întâmplat de fapt. Amalia, înainte să-ți mulțumesc, spune ne unde te pot găsi oamenii? Peste tot.
Folosesc cel mai mult și sunt cel mai active pe Facebook. Încă încerc să îmi găsesc exact locul pe instagram, dar sunt și acolo. Sunt și pe tik toc sunt și pe website ul care îmi poartă numele. O să las link-urile în descrierea episodului, ca să nu stăm să dictăm că e mai simplu să le acceseze oamenii cu un singur click. Ai fost gura mea de aer proaspăt
așa. Noi înregistrăm într-o zi de luni, e după-amiază și după niște sesiuni de coaching, conversația asta relaxată, unde ai împărtășit cu noi, cu atâta deschidere cu umor și mă bucur că am avut ocazia să vorbim și despre perfecționism și despre învățarea limbilor străine. Când vine vorba de adulți și cred că una dintre ideile care au rămas cu mine a fost partea asta de poate nu-i neapărat mai dificil să înveți sau cu mai mult efort să înveți limba
străină. La o anumită vârstă de adult de om mare, ca să zic așa cât poate e despre contextul tău despre circumstanțe și despre percepția au mai egalat. Mai am și asta de făcut. Pe lângă alte lucruri IT, maxilar sens și cu toate astea, nu cred că m-am gândit vreodată exact așa la la povestea asta, așa că îți mulțumesc și într-o notă personală pentru aha ul pe care mi l-ai generat. Îți mulțumesc și eu tare mult și chiar simt că a fost o discuție faină. Eu am început cu oarecare
emoții. Da de obicei, când încep să vorbesc despre ceea ce îmi place și ceea ce fac uit, ce se întâmplă de fapt și că EO înregistrare și că oamenii o să ne asculte. Deci cumva perfecționismul a fost acolo prezent în într-un colț de minte, dar nu ne-a împiedicat în absolut niciun fel conversația asta și uite că închidem într-o stare de relaxare, că doar de aia îi zice pauza de bine să fie pauză de bine și pentru noi și pentru cine ne ascultă. Îți mulțumesc.
Mulțumesc și eu. Sper ca episodul de azi și dialogul cu Amalia să îți dea undă verde să experimentezi mai mult, fără să pui presiunea perfecțiunii pe umerii tăi ai putea, de exemplu, experimenta cu a da share acestui episod sau cu am scrie ce a fost valoros pentru tine în conversația asta de azi nu uita că un rating de 5 stele și un refugiu ajută ca pauza de bine să ajungă și la alte persoane care vor să-și îmbunătățească relația cu ele cu oamenii importanți din jurul lor
și să ne fie mai bine. Până pe 23 noiembrie mai poți completa formularul despre care îți spuneam în episodul trecut, cel în care ne poți spune despre cum e EXPERIENȚA ta cu pauza de bine și cu podcast urile în general. În perioada asta sunt și premii în joc pe care le poți câștiga un pachet de meditații ghidate creat de mine.
Un caiet digital gata în stoc care să te ajute să te deblochezi atunci când parcă nu mai vezi luminița de la capătul tunelului și un loc la workshopul tradiție deja de final de an NURIU, Link-ul alături de datele de contact ale Amaliei este în descrierea. Episodului până joia viitoare, când ne re auzim ține minte că și tu îți poți crea o viață pe care s-o iubești și pentru asta nu e cazul să fii perfectă. An.